Scopul proiectului
Campania de informare Fii isteț, fă-te văzut! a apărut ca răspuns la nevoia de a ne face vizibili în trafic.
Ne dorim ca prin indermediul acestei campanii fiecare pieton să utilizeze veste sau accesorii reflectorizante de fiecare dată când circulă pe drumurile publice, mai ales în situații de vizibilitate redusă.
Sunt măsuri foarte simple pe care fiecare dintre noi le poate lua, astfel încât să ajungem în siguranță acasă.
Județul Suceava se numără printre județele cu cele mai multe accidente din țară, iar multe dintre ele au ca victime pietoni. La sfârșitului lunii Februarie 2020 erau deja 8 victime pietoni în accidente, este foarte mult, sunt 8 familii ce trec printr-o tragedie.Puțini ne gândim că tragedia este în fiecare familie a celor implicați în accident. Faptul că ai fost implicat într-un accident este o traumă ce te urmărește mulți ani de zile.
Alege îmbrăcăminte în culori deschise
Mai ales toamna și iarna, atunci când ziua este mai scurtă, vremea rea duce la reducerea vizibilității în trafic.
Dacă totuși alegi haine închise la culoare, te rog să te asiguri că acestea au elemente sau accesorii reflectorizante. Este important să îi învățăm pe cei mici să se facă mereu văzuți în trafic.


